Euro. Cei ce călătoresc spre Lourdes din afara Europei ar trebui să reţină că bancnotele se referă la hârtii de 5, 10, 20, 50, 100, 200 şi 500 de euro, în vreme monedele sunt reprezentate de 1, 2, 5, 10, 20 şi 50 de cenţi şi monedele de 1 şi 2 euro.
Schimbul valutei străine în Lourdes se înţelege de la sine, întrucât oraşul este o destinaţie de pelerinaj religios pentru persoanele din întreaga lume. După cum erau şi aşteptările, băncile sunt cele ce oferă cele mai convenabile tarife.
Program general: între 10am şi 5pm, de marţi până sâmbătă. În Lourdes se găsesc 15 bănci şi birouri de schimb.
În Lourdes se găsesc câteva locuri în care conexiunea la Internet este posibilă: acestea se referă la Café de la Gare, Café le Carrefour, Cyber@Café, Restaurant Rivierasol, Micro Point Com şi la Hotel Arcades.
Pentru a face apeluri către Lourdes, mai întâi trebuie format codul ţării ((0033 (0)), codul oraşului (562) şi apoi numărul.
GMT.
În mare, franceza, şi dialectul local Hautes-Pyrénées. Pe de altă parte, cele mai multe instituţii care au legătură cu turismul au personaluri pregătite să înţeleagă şi să vorbească în engleză, spaniolă, italiană, şi chiar germană şi olandeză.
AC 220 volţi.
Există câteva restricţii la intrarea în Franţa, inclusiv în Lourdes. Călătorilor nu li se permite să transporte mai mult de 200 de ţigarete (sau echivalentul acestora în tabac), mai mult de 2 litri de vin, mai mult de 50 ml parfum sau mai mult de 250 ml de apă de toaletă. Bunurile suplimentare pe care aceştia le transportă nu trebuie să depăşească 175 euro.
Cetăţenii UE pot intra în Franţa cu buletinul sau cartea de identitate. Cetăţenii din afara UE au nevoie de documente suplimentare, precum viza.
Sus